Banca Transilvania susţine Universitatea Cluj!
Publicat in Aprilie 24, 2015
Banca Transilvania (BT), a devenit noul partener oficial al Universităţii Cluj.


Parteneriatul dintre cele două branduri clujene este reluat într-un moment important pentru „U” Cluj, când clubul de fotbal se pregăteşte să joace finala Cupei României, şi se întinde până la finalul acestui sezon competiţional.

BT îşi continuă, în acest fel, strategia de implicare în comunitate, sprijinind unul dintre cele mai importante branduri locale.


În urma acestui parteneriat, logo-ul BT va fi imprimat pe tricourile de joc ale Universităţii, începând de la meciul cu FC Steaua Bucureşti FCSB, de sâmbătă, 25 aprilie.



„Am găsit în Banca Transilvania un sprijin într-un moment important. Parteneriatul pe care-l avem constă într-o susţinere financiară pe care instituţia bancară o va acorda clubului. Universitatea este un brand al Transilvaniei, iar această colaborare cu BT vine să sprijine misiunea noastră în finalul acestui sezon competiţional. Suntem bucuroşi că vom juca aceste etape din Liga I şi, foarte important, finala Cupei României, având susţinerea unui brand atât de important precum Banca Transilvania”, a declarat Vlad Munteanu, administratorul special al Universităţii Cluj.


Banca Transilvania este una dintre cele mai mari trei bănci din România, în funcţie de active, cu o cotă de piaţă de 9,7%. Activitatea sa este organizată pe trei linii principale de business: Corporate, IMM şi Retail. BT are peste 6.000 de angajaţi, o reţea formată din aproape 550 de sedii şi 1,89 de milioane de clienţi activi. Strategia băncii este susţinută de acţionari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC – Banca Mondială. 

 
 
 
 
 
 
 

U Cluj

Acasă Stadion Ion Moina Cluj Arena Echipa I Jucători Patron Bilete Program meciuri

Pariuri Sportive

Toate casele de pariuri Superbet Betano Unibet Pariuri fotbal Pariuri live Ghid cote

Cazinou online

Toate cazinourile Don Casino Mr.Bit WinBoss Păcănele Live Casino Rotiri gratuite

Ghiduri & Resurse

Bonus bun venit pariuri Pariuri sigure Aplicații pariuri Bonus fără depunere Metode de plată Cazinou legal RO (ONJN)