Declaratii inainte de meciul cu FC Brasov
Publicat in Octombrie 13, 2011
Ionut Badea, antrenor Universitatea Cluj:Despre meciul de duminica - „Revenim la coordonatele oficiale dupa doua saptamani de pregatire, doua saptamani care au contat enorm pentru perioada care urmeaza. Echipa se afla in coordonate bune de pregatire, avem aceasta situatie inedita, noua pentru noi, de adaptare, care s-a facut cu meciul inaugural, moment de spectacol, de atragere a publicului spectator catre partea culturala a fenomenului, lucru care in proportie foarte mare a si reusit, lasand poate partea sportiva pe locul doi. E important sa intelegem ca incepand cu saptamana aceasta, practic avem o noua casa, o noua arena pe care vom juca. Asa cum va spuneam, e o situatie de adaptare pe care am reusit sa o facem la partida precedenta. Coordonatele oficiale ale meciului cu Brasov sper sa ne dea o alta motivatie. Exemple negative sunt foarte multe in sensul acesta, multe echipe care au inaugurat stadioane noi au avut nevoie de patru-cinci meciuri disputate pe teren propriu pentru a castiga. Depinde numai de noi pentru a fi invingatori sau perdanti, fara a minimaliza respectul pe care-l avem fata de adversarii nostri de duminica, insa sper ca dupa meci noi sa fim cei care ne vom bucura pentru victorie”.
Despre brasoveni – „Brasovul inregistreaza o perioada mai putin buna la nivel mental, au in componenta lotului jucatori cu valoare peste medie, speram ca la ora meciului noi sa fim cei care sa dictam si directia si modul cum vom lua cele trei puncte. Echipa are nevoie de un teren de joc bun, caracteristicile noastre sunt, in mare parte, bazate pe latura tehnica individuala, cea de grup este cea pe care ati vazut-o in cele noua etape disputate. Asadar, ramane de vazut ce vom reusi sa facem la meciul de duminica”.
Despre meciul de inaugurare – „Nu poate suferi o paralela intre cele doua echipe, U Cluj si Kuban Krasnodar, deoarece au fost stari de spirit diferite, au fost campionate diferite, toate aceste lucruri conditioneaza cumva si spectacolul din arena. Mai mult decat atat, echipele folosite au fost mixte, doua module de joc, au fost foarte multe schimbari in acest sens, de aceea spun ca spectacolul sportiv a fost in planul doi sau chiar trei, fata de ceea ce s-a pregatit pentru aceasta partida. A fost un meci inaugural, cu o incarcatura motivationala chiar mai mica decat a unui amical, din acest punct de vedere nu pot sa fac o evaluare eficienta. Mentalitatea justa insa, ceea ce am discutat si cu baietii la antrenament, este aceea a celor de la Kuban. E un mare adevar pe care-l tratam ca atare si important este ce facem mai departe”.
Despre revenirea lui Cristea la echipa – „Primul lucru pe care Adrian Cristea mi l-a spus cand ne-am vazut a fost: „M-am intors acasa”. Asa ca motivatia lui este, cu siguranta, una foarte mare. Este un jucator profesionist care are capacitatea de a se detasa destul de repede de evenimentele care-i influenteaza viata”.
Cosmin Irimies, director executiv Universitatea Cluj:
„Trebuie sa tinem cont ca intr-o saptamana avem patru mari evenimente, doua concerte si doua meciuri de fotbal, ceea ce pentru orice alt oras e mult prea mult. S-au vandut cateva mii de bilete pentru meciul cu Brasov. Am pregatit si o actiune menita sa atraga cat mai multi studenti, elevi si pensionari, adica bilete reduse la jumatate de pret. Vom distribui cateva bilete si prin parteneriatul nostru cu Omnipass. Timpul e foarte scurt, astept reactia suporterilor fata de seara minunata de marti, totul a fost la standarde inalte.
Aceasta echipa, „U” Cluj, este intr-un progres evident pentru toata lumea, ca si contracte si salarii suntem intre prmele cinci cluburi, ca si conditii, avem un nou stadion, un lot valoros, un staff tehnic valoros. Saptamana viitoare vom inaugura o baza sportiva pentru centrul de copii si juniori cum putine echipe din Romania au. De noi depinde sa ne mentinem aici unde am ajuns. Este foarte usor sa ajungi sus, este foarte greu sa te mentii acolo. Datoria noastra este sa prestam un joc care sa atraga tot mai multi suporteri alaturi de Universitatea Cluj”.
Elias Bazzi, mijlocas Universitatea Cluj:
„Rezultatul cu Kuban conteaza mai putin, spectacolul a fost cel care a contat. Au fost emotii mari pentru unii jucatori, chiar si pentru mine, deoarece am ajuns sa jucam pe un stadion asa de frumos cum e Cluj Arena. E un stadion precum cele din Germania, Italia. Speram cu totii sa castigam primul meci oficial acasa, la Cluj. Trebuie sa fim sus, sa ramanem acolo, iar FC Brasov sigur va veni motivata, vor fi mai atenti, pentru ca ei sunt pe locul 10 si vor sa urce in clasament”.

