Bilete pentru meciul cu Petrolul Ploieşti. Ne vedem pe stadion!
Publicat in Noiembrie 6, 2014
Tichetele pentru partida de sâmbătă, de pe teren propriu, contra celor de la Petrolul Ploieşti se vor pune în vânzare începând de joi, la casele de la stadion.

Preţurile pentru partida cu echipa antrenată de Gheorghe Mulţescu sunt cele cu care v-am obişnuit, după cum urmează:

 

Peluză – 10 lei

 

Tribuna a II-a: 20 de lei

 

Tribuna I: 30 de lei

 

Zona VIP, etaj 4 – 50 de lei

 

Zona VIP, etaj 3 – 60 de lei

 

Zona VIP, etaj 2 – 100 de lei

 

Începând cu acest sezon, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de 50 la sută reducere, la tribunele I şi II, în sectoarele special amenajate: 2A2, respectiv 2S1. Reducerea este valabilă exclusiv pe baza carnetului de elev/student, vizat la zi, respectiv pe baza cuponului de pensie.

 

Totodată, copiii sub 7 ani vor beneficia de acces gratuit în sectorul 2M2, de la tribuna a II-a, însoţiţi de un adult. În baza unui act doveditor, copiii vor primi un bilet cu valoare zero de la casa de bilete de la Cluj Arena.

 

Partida dintre „U” şi Petrolul Ploieşti se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, şi contează pentru etapa a XIV-a a Ligii I. 

 
 
 
 
 
 
 

U Cluj

Acasă Stadion Ion Moina Cluj Arena Echipa I Jucători Patron Bilete Program meciuri

Pariuri Sportive

Toate casele de pariuri Superbet Betano Unibet Pariuri fotbal Pariuri live Ghid cote

Cazinou online

Toate cazinourile Don Casino Mr.Bit WinBoss Păcănele Live Casino Rotiri gratuite

Ghiduri & Resurse

Bonus bun venit pariuri Pariuri sigure Aplicații pariuri Bonus fără depunere Metode de plată Cazinou legal RO (ONJN)