Privind spre viitor. Niczuly, Crişan şi Tarcea trag tare în Antalya pentru a-şi îndeplini visul: debutul în „alb-negru"
Publicat in Ianuarie 30, 2015
Când vine vorba despre numărul de jucători crescuţi la propriul centru de copii şi juniori care se regăsesc în lotul primei echipe, Universitatea se află în topul Ligii I.

Şapte fotbalişti produşi de Universitatea se antrenează, aici, în Antalya, sub comanda lui George Ogăraru şi Alfons Groenendijk. Pe unii dintre ei, precum Vlad Morar, Lorant Kovacs, Andreas Calcan sau Ioan Neag îi cunoaşteţi foarte bine. Au debutat deja în prima ligă, au şi marcat, iar peste scurt timp îi putem trece în categoria jucătorilor cu experienţă, deşi nici unul dintre ei nu are mai mult de 21 de ani.

 

Pe alţi trei, despre care vom vorbi azi, îi ştiţi mai puţin. Fundaşul Radu Crişan (18 ani), mijlocaşul Cătălin Tarcea (18 ani) şi portarul Roland Niczuly (19 ani) trag tare la fiecare antrenament pentru ca, într-o zi, să-şi îndeplinească visul, acela de a evolua pentru Universitatea, în Liga I. Despre vise, idoli şi realizări vom vorbi într-un triplu interviu pe care vă invităm să-l citiţi mai jos.

 

Care a fost primul vostru contact cu „U” Cluj?

 

Roland Niczuly: Aveam 15 ani, iar profesorul Mihai Georgescu m-a selectat să fac parte din acel lot care a venit de la „Ardealul” la „U”. M-am bucurat, vă daţi seama. Aveam şansa să joc la un club mare.

 

Cătălin Tarcea: Sunt la „U” aproape de când m-am apucat de fotbal, la 11 sau 12 ani am venit la echipă şi am trecut pe la toate grupele de juniori.

 

Radu Crişan: Eu jucasem la juniorii Arieşului Turda, iar acum trei ani am aflat că se va organiza un trial la Universitatea. Am făcut tot ce a depins de mine să ajung la acest trial şi să impresionez. Şi uite că am ramas aici.

 

Cum e viaţa în cantonament, alături de jucătorii primei echipe?

 

R.N.: Eu deja sunt al al treilea cantonament cu echipa mare, aşa că m-am acomodat repede. Nici nu se putea altfel, oricum toţi sunt foarte binevoitori şi ne înţelegem bine.

 

R.C.: Au fost antrenamente bune, ne pregătim uneori şi de trei ori pe zi, aşa că timpul trece repede. Băieţii m-au primit bine, cu unii mă ştiam de mai multă vreme, pe alţii acum i-am cunoscut.

 

C.T.: Eu sunt la primul cantonament cu prima echipă, însă totul e la superlativ. Băieţii m-au ajutat să mă integrez, mai glumim, iar antrenamentele sunt frumoase, diversificate, am mult de învăţat.

 

Crescând la Universitatea, pe ce jucător de la prima aţi dorit să-l cunoaşteţi, să vă antrenaţi alături de el?

 

R.N.: „Ema” Dolha, un profesionist extraordinar, de la care ai ce învăţa întotdeauna.

 

C.T.: Mi-a plăcut Pablo Ceppelini încă de când a venit aici. E foarte tehnic, ştie întotdeauna unde să stea în teren, are o viziune foarte bună a jocului.

 

R.C.: Dino Skvorc e unul dintre preferaţii mei, e un fundaş central foarte bun, puternic şi îşi coordonează foarte bine apărarea şi oamenii de lângă el.

 

Cum vă imaginaţi momentul debutului la prima echipă?

 

R.C.: Mi-ar plăcea într-un meci cu CFR, în derby...(e întrerupt de Cătălin Tarcea)

 

C.T.: Mi-ai luat ideea! De când sunt la „U” visez să prind atmosfera unui derby, pe teren, să simt că sunt cu adevărat fotbalist. Şi, dacă se poate, să şi marchez (râde)

 

R.N.: Sper să vină cât mai repede momentul debutului, mă antrenez în fiecare zi cu gândul la asta. Şi mai sper să nu primesc gol la debut.

 

Dacă ar fi să recomandaţi cuiva câte un motiv pentru care să aleagă Centrul de Copii şi Juniori al Universităţii, care ar fi acela?

 

R.N.: I-aş spune că e unul dintre cele mai mari din ţară, al doilea după Academia „Gheorghe Hagi”.

 

R.C.: Avem antrenori foarte buni cu care e o plăcere să lucrezi, pus condiţii excelente.

 

C.T.: Există nişte condiţii nemaipomenite: vestiare, teren sintetic, teren de iarbă. Plus, aş adăuga, avantajul echipei a II-a. Universitatea e cel mai bun loc să-ţi începi cariera, nici nu aş vedea cum s-ar putea altfel. 


 

 

Ogăraru: „E foarte important ca jucătorii tineri să ia cât mai repede contact cu echipa mare”

 

În opinia antrenorului Universităţii, promovarea juniorilor la prima echipă trebuie să fie făcută din timp, pentru ca aceştia să aibă ocazia să ia contact cu ritmul de antrenamente şi cu mentalitatea jucătorilor profesionişti. „E foarte important ca jucătorii tineri să ia cât mai repede contract cu echipa mare. Doar astfel se pot dezvolta şi pot creşte. În filosofia mea, centrul de copii şi juniori ocupă un loc important. Mi-aş dori să putem promova tineri, iar aceştia să se impună. Acum avem şapte jucători produşi de noi, mai sunt şi alţii în vederile mele. Pe de altă parte e un lucru benefic dacă ne referim şi la posibilele modificări din regulament”, a spus George Ogăraru.

 

Liga Profesionistă de Fotbal a discuta în Adunarea Generală de la mijlocul acestei săptămâni posibilitatea ca, din sezonul viitor, fiecare echipă să fie obligată să aibă un lot de 25 de jucători, dintre care patru să fie produşi de propriul centru de juniori.